vatală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VATÁLĂ, vatale, s. f. Organ mobil al războiului de țesut, care susține spata și permite dirijarea suveicii prin rost, menținerea paralelă a firelor de urzeală și îndesarea firului de bătătură. [
Var.: (
pop.)
vătală s. f.] – Din
bg. vatala (
pl.).
vatală (Dicționaru limbii românești, 1939)vatálă f., pl.
e (bg.
vátalo, pl.
vatala). Pl. Cele doŭă lemne (care formează un cadru cu altele doŭă micĭ) care țin spata războĭuluĭ de țesut. – În Olt.
brîgle.vatală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VATÁLĂ s. f. v. vătală.