variantă - explicat in DEX

variantă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VARIÁNTĂ, variante, s. f. 1. Aspect (ușor) schimbat față de forma de bază, tipică a unui lucru, a unei lucrări, a unui text, a unei acțiuni. ♦ Spec. (Lingv.) Formă a unui element lingvistic care diferă de aspectul tipic, obișnuit al acestui element. 2. Drum care ocolește (pe o anumită porțiune) traseul principal, ajungând în același punct final. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variante.

variantă (Dicționar de neologisme, 1986)
VARIÁNTĂ s.f. 1. Aspect particular, diferit față de o formă socotită ca bază sau tipică a unui lucru, a unei acțiuni etc. ♦ Drum diferit de cel obișnuit, dar care vizează același obiectiv. 2. (Lingv.) Formă a unui cuvânt diferită din punct de vedere fonetic sau ortografic față de forma lui obișnuită sau etimologică. [Pron. -ri-an-. / < fr. variante].

variantă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VARIÁNTĂ s. f. 1. aspect particular, diferit față de o formă socotită ca bază sau tipică a unui lucru, a unei lucrări, acțiuni. 2. formă a unui element lingvistic diferită din punct de vedere fonetic sau ortografic față de forma lui obișnuită sau etimologică. 3. drum (canal) care ocolește traseul principal, ajungând în același punct final. 4. (biol.) individ, populație care diferă de tip prin unul sau mai multe caractere. 5. (stat.) una din formele sub care s-a înregistrat variabila (II, 3) în cadrul activității cercetate. (< fr. variante)

variantă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
variántă (formă diferită de cea de bază) (-ri-an-) s. f., g.-d. art. variántei; pl. variánte

variantă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
variántă (numărul factorilor de echilibru) (-ri-an-) s. f. g.-d. art. variántei

variantă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*variántă f., pl. e (fr. variante, fam. d. variant, part. prez. d. varier, a varia). Altă formă a aceluĭașĭ lucru: o variantă a textuluĭ Iliadeĭ, cuvîntul vîrstă are și varianta vrîstă. Scurtă linie de cale ferată saŭ de tranvaĭ paralelă principaleĭ.

variantă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
variantă f. formă diferită a aceluiaș text.

variantă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VARIÁNTĂ, variante, s. f. 1. Aspect diferit față de forma considerată ca bază sau ca formă tipică a unui lucru, a unei acțiuni etc. ♦ Spec. (Lingv.) Formă a unui element lingvistic care diferă de aspectul tipic, obișnuit al acestui element. 2. Drum care ocolește (pe o anumită porțiune) traseul principal, ajungând în același punct final. [Pr.: -ri-an-] — Din fr. variante.