urșinic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URȘINÍC, urșinice, s. n. (
Înv.) Catifea. –
Et. nec.urșinic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)urșiníc (-ce), s. n. – Catifea. –
Var. arsenic, orșinic, urșenic. Mgr. ὀλοσηριϰός „de mătase”,
cf. it. oloserico (Tiktin). Mai puțin probabilă,
der. din
ngr. έξάμιτος „în șase fire” (Cihac, II, 441).
Sec. XVI,
înv.urșinic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)urșiníc (
înv.)
s. n., (feluri, bucăți)
pl. urșiníceurșinic (Dicționaru limbii românești, 1939)urșiníc și (vechĭ)
orșiníc n., pl.
urĭ (it.
olosérico, d. ngr.
olosirikón, tot de matasă [!]. Cp. și cu
Urgandiș, la
organtin). Satin:
comănace de urșinic (satin) galben (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. 2, 113)
de cea maĭ bună matasă, de urșinic (Ĭorga, Negoț. 161). – Și
urșeníc, arșiníc (Buc.) și
urușníc (Hotin).
urșinic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)urșinic n. catifea (arhaism). [Vechiu-rom. și
orșinic = it. OLOSERICO].
urșinic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URȘINÍC, urșinice, s. n. (
înv.) Catifea. —
Et. nec.