ursuz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦
Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [
Var.: (
pop.)
hursúz, -ă adj.] – Din
tc. uğursuz.ursuz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ursúz (-ză), adj. – Morocănos, posac, neprietenos. –
Var. hursuz și
der. –
Mr. ursuz. Tc. ogursuz „nefericit”, din
gr. ỏγούρι ‹
lat. augurium (Roesler 604; Șeineanu, II, 374),
cf. ngr. ỏγουρσούζης. –
Der. ursuzlîc (
var. ursuzluc),
s. n. (nenoroc, ghinion, pacoste), din
tc. ogursuzluk.ursuz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ursúz adj. m.,
pl. ursúzi; f. ursúză, pl. ursúzeursuz (Dicționaru limbii românești, 1939)ursúz, -ă adj., pl. m.
jĭ (turc.
ughursuz, pop.
ursuz, sinistru, de răŭ auguriŭ, d.
ughur, auguriŭ; sîrb.
ugursuz, mizerabil, nelegiuit. V.
ogur).
Fam. Nenorocit, funest (Rar). Răŭ, morocănos, supărăcĭos. Adv.
S´a purtat ursuz. – În est și
hursuz.ursuz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ursuz a.
1. nenorocos:
ce nenorocire, ce scrisă ursuză pe bietu stăpânu-meu! POP.;
2. posac, tiran, rău:
cu banii ce luam, mult mă chiabuream, dar Pașa ursuz la haraciu m’a pus POP. [Turc. URSUZ, sinistru, fatal].
ursuz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦
Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [
Var.: (
pop.)
hursúz, -ă adj.] — Din
tc. uğursuz.