urluì - explicat in DEX

urlui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.

urlui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
urluí (-uésc, -ít), vb. – A măcina mare, a sfărîma. – Var. hurlui. Mag. örölni (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). – Der. urluială (var. hurluială), s. f. (porumb sau cereale măcinate grosier, pentru vite).

urlui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă

urluì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
urluì v. a măcina gros. [Ung. ÖRLÖNI, a măcina].

urlui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: urui vb. IV] — Din magh. örölni.