urdu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URDÚ s. n. Variantă a limbii hindi cu dezvoltare separată; limbă oficială în Pakistan. [
Acc. și:
úrdu] – Din
engl.,
fr. urdu.urdu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)úrdu (limbă) s. f.
urdu (Dicționar de neologisme, 1986)URDÚ s.n. (
Lingv.) Varietate lingvistică a limbii neoindiene. [Acc. și
úrdu. / < engl., it.
urdu, cf. hind.
urdu-zaban – limba taberelor militare].
urdu (Marele dicționar de neologisme, 2000)URDÚ/ÚRDU s. n. aspect literar, alături de hindi, al limbii hindustane, limbă oficială în Pakistan. (< engl., fr.
urdu)
urdu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană din ramura indo-iraniană vorbită de musulmanii din Pakistan (oficială alături de engleză) și India, fiind una dintre cele 14 limbi oficiale. Este o variantă a
lb. hindi, cu dezvoltare separată, deosebindu-se în special prin alfabetul arabo-persan. Are peste 75
mil. de vorbitori.
urdu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [
Acc. și:
urdú] — Din
engl.,
fr. urdu.