urdinà - explicat in DEX

urdina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare.

urdina (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
urdiná (urdin, urdinát), vb. – 1. (Înv.) A merge des undeva, a face un drum de repetate ori. – 2. A avea diaree. – Mr. urdin(are) „a porunci, a comanda”, megl. ordin(ari) „a ordona”. Lat. ordĭnāre (Pușcariu 1826; REW 6090). Legătura cu sl. lijati „a topi” (Cihac, II, 440) nu este posibilă. – Der. urdinare, s. f. (diaree); urdiniș, s. n. (deschizătură, gură de stup). În Mold.

urdina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă

urdinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
urdinà v. a avea urdinare. [Vechiu-rom. urdina, a umbla des (sens păstrat încă de urdiniș) = lat. ORDINARE, a pune în ordine].

urdina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] — Lat. ordinare.