urbanism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URBANÍSM s. n. Urbanistică. ♦
Fig. Atitudine, comportare plină de politețe, de bună-cuviință; urbanitate. – Din
fr. urbanisme.urbanism (Dicționar de neologisme, 1986)URBANÍSM s.n. 1. Urbanistică.
2. Politețe, bunăcuviință; urbanitate. ♦ Mod de viață al orășeanului. [Cf. fr.
urbanisme, it.
urbanismo].
urbanism (Marele dicționar de neologisme, 2000)URBANÍSM s. n. 1. urbanistică. 2. urbanitate. (< fr.
urbanisme)
urbanism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)URBANÍSM (‹
fr.,
it.;
lat. urbanus „orășenesc”).
s. n. Ramură a arhitecturii care proiectează și planifică lucrările de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești (oraș, sat etc.), împreună cu complexul de măsuri social-economice, tehnice, igienice care se iau în vederea satisfacerii necesităților materiale și social-culturale ale noilor așezări; urbanistică. Elemente de sistematizare urbană au existat chiar și în orașele antice (inclusiv sisteme de aducțiune a apei și canalizare) și în cele medievale, dar
u. și-a definit obiectul îndeosebi de la sfârșitul
sec. 19 și în
sec. 20 ca urmare a creșterii explozive a populației urbane și a noilor cerințe de aprovizionare, transport, activități recreative etc. legate de viața modernă.
urbanism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)urbanísm s. n.urbanism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URBANÍSM s. n. Urbanistică. ♦
Fig. Urbanitate. — Din
fr. urbanisme.