urătură - explicat in DEX

urătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URĂTÚRĂ, urături, s. f. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindători când umblă cu uratul¹. – Ura² + suf. -ătură.

urătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
urătúră (reg.) s. f., g.-d. art. urătúrii; pl. urătúri

urătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
urătúră f., pl. ĭ. Felu de a ura. Cuvintele pin [!] care se urează, urare, uret.

urătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
URĂTÚRĂ, uraturi, s. f. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindători când umblă cu uratul¹. — Ura² + suf. -ătură.