urător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și
f. Colindător (care urează). –
Ura2 +
suf. -ător.urător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)urătór s. m.,
pl. urătóriurător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URĂTÓR, -OÁRE, urători, -oare, s. m. și
f. Colindător (care urează). —
Ura2 +
suf. -ător.