unipersonal - explicat in DEX

unipersonal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UNIPERSONÁL, -Ă, unipersonali, -e, adj. (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care se întrebuințează sau se conjugă numai la persoana a 3-a singular. – Din fr. unipersonnel.

unipersonal (Dicționar de neologisme, 1986)
UNIPERSONÁL, -Ă adj. 1. Care este făcut de către o singură persoană, care aparține unei singure persoane. 2. (Despre verbe) Care se folosește numai la persoana a treia; impersonal. [Cf. fr. unipersonnel].

unipersonal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
UNIPERSONÁL, -Ă adj. 1. de către, pentru o singură persoană. 2. (despre verbe, forme și construcții verbale) care se folosește numai la persoana a 3-a singular. (< fr. unipersonnel)

unipersonal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
unipersonál adj. m., pl. unipersonáli; f. unipersonálă, pl. unipersonále

unipersonal (Dicționaru limbii românești, 1939)
*unipersonál, -ă adj. (unu și personal; fr. unipersonnel). Gram. Impersonal.

unipersonal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
unipersonal a. Gram. se zice de verbele întrebuințate numai la persoana III singular, ca trebue.

unipersonal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UNIPERSONÁL, -Ă, unipersonali, -e, adj. (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care se folosește sau se conjugă numai la persoana a 3-a singular. — Din fr. unipersonnel.