unghi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UNGHI, unghiuri, s. n. 1. Figură formată din două semidrepte care pleacă din același punct.
Unghi drept. ♦ Parte a unui obiect care formează un unghi (
1).
2. Colț, ungher (
1). ◊
Expr. În (sau
prin, din)
toate unghiurile = (de) pretutindeni, în (sau prin, din) toate părțile.
3. Fig. Punct de vedere. –
Lat. *anglus (=
angulus).
unghi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)únghi (-iuri), s. n. –
1. Figură geometrică formată din două semidrepte care pleacă din același punct. –
2. Colț, ungher. –
Var. înv. înghiu. Lat. angŭlus (Densusianu,
Hlr., 106; Pușcariu 1817; REW 465;
cf. împotrivă Graur,
BL, V, 88),
cf. fr.,
prov.,
cat. angle, it. angolo. Schimb de inițială ca în
umbla (după Schuchardt,
ZRPh., XLI, 254, prin contaminare cu
gr. ὄγϰος),
cf. sard. ungrone (Wagner 116).
Der. din
sl. ąglŭ (Conev 76; Graur) nu este mai credibilă din punct de vedere fonetic. –
Der. ungher (
var. înv. ungheriu),
s. n. (colț), din
lat. angŭlārĭus (Tiktin; după Pușcariu 1817 și REW 464, din
lat. angŭlāre);
unghiular, adj., după
fr. angulaire.unghi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)unghi s. n.,
pl. únghiuriunghi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UNGHI, unghiuri, s. n. 1. Figură formată din două semidrepte care pleacă din același punct. Unghi drept. ♦ Parte a unui obiect care formează un unghi (1).
2. Colț, ungher (
I). ♦
Expr. În (sau
prin, din)
toate unghiurile = (de) pretutindeni, în (sau prin, din) toate părțile.
3. Fig. Punct de vedere. —
Lat. *
anglus (=
angulus).
unghĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)unghĭ n., pl.
urĭ (lat.
ángulus, pop.
anglus, it.
ángolo, pv. fr. cat.
angle). Colț (ĭeșît [!] orĭ scobit). Figură geometrică formată de doŭă liniĭ drepte care se întîlnesc;
unghĭ ascuțit, drept, obtuz. – Și
î́nghĭ (Doc. 1597).