umblătură - explicat in DEX

umblătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat¹, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.

umblătură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
umblătúră, umblătúri, s.f. (pop.) 1. mers, umblat; fel de a umbla, de a duce picioarele în mers; umblet. 2. umblare deasă; alergătură.

umblătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
umblătúră (pop.) s. f., g.-d. art. umblătúrii; pl. umblătúri

umblătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
umblătúră f., pl. ĭ (lat. ambulatura, buĭestru). Mers, alergătură: am ostenit de atîta umblătură. – În nord îmbl-.

umblătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
umblătură f. 1. lucrarea de a umbla și efectul ei; 2. umblare deasă. [Lat. AMBULATURA].

umblătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. — Umbla + suf. -ătură.