umbla (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UMBLÁ, úmblu, vb. I.
Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (
I 1), a circula (
1). ◊
Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (
Pop.)
A-i umbla cuiva ceva prin (sau
în)
cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (
Pop.)
Umblă sănătos! (sau
cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (
Pop.)
A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei.
2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (
Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa.
3. (
Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa.
Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la...
Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel.
Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (
Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa.
2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊
Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult).
III. (
Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs.
IV. 1. A căuta, a scotoci, a cotrobăi (pentru a găsi ceva).
2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (
Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦
Fig. A se folosi de..., a face uz de...
Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊
Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile.
A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [
Var.: (
înv. și
pop.)
îmblá vb. I.] –
Lat. ambulare.umbla (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)umblá (-lu, -át), vb. –
1. A merge. –
2. A circula, a călători, a se mișca, a funcționa. –
3. A se duce undeva regulat, a frecventa. –
4. A vizita, a parcurge, a străbate. –
5. A circula, a avea valoare de circulație. –
6. A valora. –
7. A avea curs, a fi acceptat. –
8. A merge după cineva sau ceva, a urmări. –
9. A privi prin, a se ocupa de. –
10. a căuta, a scotoci, a cerceta. –
11. A trata de, a căuta de. –
12. (
Trans.) A urma un curs, a studia. –
Var. îmbla. Mr. imnu, megl. amnu, amnari, istr. omnu. Lat. ambŭlāre (Diez, I, 19; Candrea,
Éléments, 82; Pușcariu 1797; REW 412),
cf. it. ambiare, prov.,
sp.,
port. amblar, fr. ambler. –
Der. umblăreț, adj. (care umblă mult);
umblat, adj. (care a călătorit mult, frecventat, circulat);
umblător, adj. (care umblă; pribeag; mobil; varietate de grîu);
umblătoare, s. f. (closet, privată);
umblătură, s. f. (mers);
umblet, s. n. (mers, fel de a merge; umblare, călătorie; drumeție; comportare, conduită; intrigă, demers, procedură).
umbla (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)umblá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. úmblu, 2
sg. úmbli, 3
úmblăumbla (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UMBLÁ, úmblu, vb. I.
Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (
I 1), a circula (
1). ◊
Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.)
A-i umbla cuiva ceva prin (sau
în)
cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.)
Umblă sănătos! (sau
cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (
Pop.)
A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei.
2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba, ♦ (
Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa.
3. (
Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa.
Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la...
Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel.
Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (
Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa.
2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu, ◊
Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult).
III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs.
IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva).
2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (
Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦
Fig. A se folosi de..., a face uz de...
Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊
Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile.
A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (
înv. și
pop.)
îmblá vb. I] —
Lat. ambulare.umblà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)umblà v.
1. a se transporta, vorbind de oameni:
a umbla călare; 2. a păși, vorbind de cai:
a umbla în buestru; 3. fig. a avea intențiunea, a căuta:
hoții umblau să-l omoare; 4. a circula:
paraua umblă din mână in mână; 5. a alerga:
umblă după potcoave de cai morți; fig.
îi umblă gura ca melițoiul CR. [Lat. AMBULARE].