umanitate - explicat in DEX

umanitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UMANITÁTE s. f. 1. Totalitatea oamenilor; omenire (1). ♦ Colectivitate de oameni. 2. Umanitarism. – Din lat. humanitas, -atis, fr. humanité.

umanitate (Dicționar de neologisme, 1986)
UMANITÁTE s.f. 1. Neamul omenesc, omenire. ♦ Colectivitate de oameni. 2. Umanitarism; omenie, bunătate, milă. [Cf. lat. humanitas, fr. humanité].

umanitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
UMANITÁTE s. f. 1. neamul omenesc, omenire. ◊ colectivitate de oameni. 2. omenie, bunătate, compasiune pentru neonorocirile altuia; umanitarism. (< fr. humanité, lat. humanitas)

umanitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
umanitáte s. f., g.-d. art. umanitắții

umanitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*umanitáte f. (lat. humánitas, -átis). Omenire, neamu uman: Pasteur fu un binefăcător al umanitățiĭ. Calitatea (natura) de om: slăbicĭunile umanitățiĭ. Fig. Omenie, blîndeță [!]: a trata captiviĭ cu umanitate. Pl. Învățămîntu secundar clasic.

umanitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
umanitate f. 1. genul uman: umanitatea ar trebui să formeze o singură familie; 2. îndurare pentru suferințele altuia: principe plin de umanitate.

umanitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UMANITÁTE s. f. 1. Sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, bunătate, omenie, umanitarism. 2. Totalitatea oamenilor; omenire (1). ♦ Colectivitate de oameni. — Din lat. humanitas, -atis, fr. humanité.