umanitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UMANITÁTE s. f. 1. Totalitatea oamenilor; omenire (
1). ♦ Colectivitate de oameni.
2. Umanitarism. – Din
lat. humanitas, -atis, fr. humanité.umanitate (Dicționar de neologisme, 1986)UMANITÁTE s.f. 1. Neamul omenesc, omenire. ♦ Colectivitate de oameni.
2. Umanitarism; omenie, bunătate, milă. [Cf. lat.
humanitas, fr.
humanité].
umanitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)UMANITÁTE s. f. 1. neamul omenesc, omenire. ◊ colectivitate de oameni. 2. omenie, bunătate, compasiune pentru neonorocirile altuia; umanitarism. (< fr.
humanité, lat.
humanitas)
umanitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)umanitáte s. f.,
g.-d. art. umanitắțiiumanitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*umanitáte f. (lat.
humánitas, -átis). Omenire, neamu uman:
Pasteur fu un binefăcător al umanitățiĭ. Calitatea (natura) de om:
slăbicĭunile umanitățiĭ. Fig. Omenie, blîndeță [!]:
a trata captiviĭ cu umanitate. Pl. Învățămîntu secundar clasic.
umanitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)umanitate f.
1. genul uman:
umanitatea ar trebui să formeze o singură familie; 2. îndurare pentru suferințele altuia:
principe plin de umanitate.umanitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UMANITÁTE s. f. 1. Sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, bunătate, omenie, umanitarism.
2. Totalitatea oamenilor; omenire (
1). ♦ Colectivitate de oameni. —
Din lat. humanitas, -atis, fr. humanité.