ulucă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ULÚCĂ, uluci, s. f. 1. Scândură groasă întrebuințată în construcții, mai ales la facerea gardurilor și a împrejmuirilor.
2. Gard din scânduri; zăplaz. – Probabil refăcut din
uluce (
pl. lui
uluc).
ulucă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ulúcă (scândură)
s. f.,
g.-d. art. ulúcii; pl. ulúciulucă (Dicționaru limbii românești, 1939)ulúcă f., pl.
ĭ (d.
uluc).
Vest. Scîndură de gard:
mitocancele se uĭtaŭ peste ulucĭ. V.
palanc și
stobor.ulucă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ulucă f.
1. scândură groasă, cu care se închide un loc;
2. gard de uluci:
grădina era înconjurată cu uluci de scânduri de stejar GHICA. [Lit. scândură de uluc sau de jghiab].
ulucă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ULÚCĂ, uluci,
s. f. 1. Scândură groasă întrebuințată în construcții, mai ales la construirea gardurilor și a împrejmuirilor.
2. Gard din scânduri; zăplaz. — Probabil refăcut din
uluce (
pl. lui
uluc).