uluc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ULÚC, uluce, s. n. 1. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care se adapă vitele sau în care li se pune nutrețul.
2. Canal de lemn sau tablă pus de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna și a conduce spre burlane apa de pe acoperișuri. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor.
3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare o moară; lăptoc, scoc (
1). ♦ Jgheab prin care curge (la moară) făina măcinată.
4. Scobitură, șanț făcut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu altă piesă. – Din
tc. oluk.uluc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ulúc (-curi), s. n. –
1. Scoc, canal format din două sau trei scînduri de lemn. –
2. Țeavă, tub la o sursă de apă.
Tc. uluk, oluk (Șeineanu, II, 372; Lokotsch 2132),
cf. alb. ulluk (Philippide, II, 379). –
Der. ulucă, s. f. (blană, dulap, scîndură groasă; gealău, ciubucar);
uluci, vb. (a face caneluri);
ulucit, s. n. (acțiunea de a uluci);
ulucitor, s. n. (ciubucar);
ulucar, s. m. (varietate de crap, Cyprinus carpio hungaricus).
uluc (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ulúc, -i, s. m. – Jgheab din scânduri pe care se expediază buștenii de la munte la vale (Gh. Pop 1971: 88). Partea de la stăvilar până la moară pe care vine apa (Felecan 1983). – Din tc. oluk (Șeineanu, DEX, DER), cf. alb. ulluk (Philippide).
uluc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ulúc (jgheab)
s. n.,
pl. ulúceuluc (Dicționaru limbii românești, 1939)ulúc (est) și
olúc (Ban.) n., pl.
e (turc.
oluk, uluk, d. ngr.
avláki, canal, de unde și alb.
lĭuk, lĭugu, jgheab, și
flĭugă, scîndură. D. turc.
oluk vine reluat ngr.
lúki; bg.
oluk). Jgheab (troacă de adăpat vitele), canal de tinichea pus la marginea acoperișuluĭ și prelungit pe lîngă zidurĭ ca să se scurgă apa de ploaĭe, țeavă pusă ca să se scurgă mustu, făina ș. a.
uluc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)uluc n.
1. canal de scurgere la o casă, jghiabul de ploaie sau pentru nutrețul vitelor;
2. o parte a teascului (la culesul viilor);
3. scocul morii. [Turc. ULUK, canal, jghiab].
uluc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ULÚC, uluce, s. n. 1. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care se adapă vitele sau în care li se pune nutrețul.
2. Canal de lemn sau de tablă pus de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna și a conduce spre burlane apa de pe acoperișuri. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor.
3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare o moară; lăptoc, scoc (
1). ♦ Jgheab prin care curge făina măcinată (la moară).
4. Scobitură, șanț făcut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu altă piesă. — Din
tc. oluk.