uleĭ - explicat in DEX

ulei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ULÉI¹, uleie, s. n. (Reg.) 1. Trunchi de copac scorburos, întrebuințat pentru a păstra anumite lucruri. ♦ Vas făcut dintr-un lemn scobit. 2. Stup, știubei de albine (făcut dintr-un trunchi de copac scorburos). – Din bg. ulej.

ulei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ULÉI², uleiuri, s. n. Lichid gras de proveniență vegetală, animală, minerală sau sintetică, insolubil în apă și mai ușor decât ea, folosit în alimentație, în industrie etc. ◊ Tablou (sau pictură, portret) în ulei = tablou (sau pictură, portret) executat în culori preparate cu ulei². [Var.: (reg.) oléu s. n.] – Din sl. olej.

ulei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
uléi (-ie), s. n. – 1. Trunchi găunos. – 2. Stup făcut dintr-un trunchi găunos. Bg., rus. ulej, din sl. uliĭ (Cihac, II, 438), cf. slov. ulj, bg. ulijŭ.

ulei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
uléi (-iuri), s. n. – Untdelemn, materie lichidă grasă. – Var. înv. olei, uleiu, uleu. Sl. (slov., ceh., pol., rus.) oleĭ (Cihac, II, 227). Este dubletul lui oloi (var. uloi), s. n. (Trans., ulei), din mag. olaj (Gáldi, Dict., 167). – Der. uleios (var. oloios), adj. (plin de ulei, cu ulei).

ulei (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ulei, uleiuri s. n. 1. (glum.) băutură alcoolică. 2. (tox.) substanță obținută prin dizolvarea hașișului într-un solvent.

ulei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uléi¹ (lichid gras) s. n., (sorturi) pl. uléiuri

ulei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uléi² (trunchi de copac, vas, stup) (reg.) s. n., pl. uléie

ulei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ULÉI¹, uleie, s. n. (Reg.) 1. Trunchi de copac scorburos, folosit pentru a păstra anumite lucruri. ♦ Vas făcut dintr-un lemn scobit. 2. Stup, știubei de albine (făcut dintr-un trunchi de copac scorburos). — Din bg. ulej.

ulei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ULÉI², uleiuri, s. n. 1. Lichid gras de proveniență vegetală, animală, minerală sau sintetică, insolubil în apă și mai ușor decât ea, folosit în alimentație, în industrie etc.; oloi², zăitin. ◊ Tablou (sau pictură, portret) în ulei = tablou (sau pictură, portret) executat în culori preparate cu ulei². 2. (La pl.) Sorturi de ulei (1). — Din sl. olej.

uleĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) uléĭ n., pl. urĭ (vsl. olĭeĭ, ĭelĭeĭ, d. lat. óleum și vgr. élaion; sîrb. olaj, uleĭ, ulje, undelemn [!]; rut. oloĭ, pol. olej; ung. olaj; germ. oel). Vest. Undelemn scos din nucĭ, cînepă, in, rapiță ș. a. – În est oloĭ (ung.)