uger (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÚGER, ugere, s. n. Organ cărnos de secreție a laptelui la femelele animalelor mamifere; țâță. –
Lat. uber, -eris.uger (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)úger (-re), s. n. –
Țîță. –
Var. Mold. ulger, unger. Mr. udzire, istr. uger. Lat. ūbĕr (Pușcariu 1737; REW 9026),
cf. romagn. uver, it. ubero, port. ubre. Schimbul consonantic ca în
rubus ›
rug (după Pușcariu și Tiktin, prin analogie cu
a suge). Legătura cu
mag. ugyan (Cihac, II, 536) nu este probabilă.
uger (Dicționar de argou al limbii române, 2007)uger, ugere s. n. (vulg. – d. femei) sân, mamelă.
uger (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)úger s. n.,
pl. úgereuger (Dicționaru limbii românești, 1939)úger n., pl.
e (lat.
ûber, úberis [n.], scr.
údhar, vgr.
ûthar; germ.
euter, engl.
udder, it.
ubero, sp. pg.
ubre. P.
b = g, cp. cu
negură, negel). Organu (glandele mamelare) în care vaca (bivolița, capra, oaĭa) secretează și păstrează laptele:
ugeru vaciĭ are patru țîțe. – Și
unger (Mold. sud) și
ulger (Mold. nord).
uger (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)uger n. organ ce servă de rezervoriu laptelui (la vaci). [Lat. UBEREM].
uger (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÚGER, ugere, s. n. Formațiune anatomică rezultată prin fuziunea mameloanelor la femelele animalelor mamifere. —
Lat. uber, -eris.