uĭmitor - explicat in DEX

uimitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UIMITÓR, -OÁRE, uimitori, -oare, adj. Care uimește; surprinzător, uluitor, tulburător. ♦ Excepțional, extraordinar. – Uimi + suf. -tor.

uimitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uimitór adj. m., pl. uimitóri; f. sg. și pl. uimitoáre

uimitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
uimitor a. care uimește: frumusețe uimitoare.

uimitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UIMITÓR, -OÁRE, uimitori, -oare, adj. Care uimește; surprinzător, uluitor, tulburător. ♦ Excepțional, extraordinar. — Uimi + suf. -tor.

uĭmitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
uĭmitór, -oáre adj. Care te uĭmește: o frumuseță [!] uĭmitoare. Adv. Uĭmitor de frumoasă.