u - explicat in DEX

u (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
u³ / uu interj.

u (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
u¹ (literă) s. m. / s. n., pl. u / ú-uri

u (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
u² (sunet) s. m., pl. u

u (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
U² interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (Însoțit de „iu”) Strigăt (de voie bună) care însoțește chiuiturile. 3. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). – Onomatopee.

u (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
u interj. – Strigăt care exprimă bucuria, teama, suferința sau simpla intenție de a chema pe cineva. – Var. iu, iui(iu). Creație expresivă, cf. Tiktin; Carstensen 32-3. Cf. ua, interj. înv. sec. XVII, pare cultism din gr. ούα (Tiktin). – Der. ui, vb. (a hurui, a urla), cf. hui, vui; uet, s. n. (zbîrnîit, huruit), cf. vuet; u(i)e, s. f. (ciuhurez, Falco buteo).

u (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
U² interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație demonstrativă de avertizare. U! iaca lupul (ȚICHINDEAL). 2. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea sau regretul. 3. (Însoțit de „iu”) Strigăt de bucurie care însoțește chiuiturile. 4. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului).

u (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
U² interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (însoțit de „iu”) Strigăt (de voie bună) care însoțește chiuiturile. 3. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). — Onomatopee.

u (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
U¹ s. m. invar. A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă² (8), rotunjită (2), din seria posterioară).

u (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
U¹ s. m. invar. A douăzeci și patra^[1] literă a alfabetului și sunetul corespunzător.

u (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
U s. m. invar. 1. A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală închisă, rotunjită, posterioară). 2. Simbol chimic pentru uraniu.