tușeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUȘÉU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigarea unei cavități naturale.
2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale.
3. (
Impr.)
Tușă1 (IV). – Din
fr. toucher.tușeu (Dicționar de neologisme, 1986)TUȘÉU s.n. 1. (
Med.) Palpare a unui organ, spre a se constata starea sănătății lui; tact. ♦ Senzație produsă de pipăirea cu mâna a unei țesături pentru a-i constata gradul de finețe.
2. Fel de a executa o bucată muzicală la un instrument cu claviatură.
3. Fel de a aplica culorile în pictură;
tușă (I,1) [în DN]. [< fr.
touché].
tușeu (Marele dicționar de neologisme, 2000)TUȘÉU s. n. 1. (med.) examinare prin palpare a unui organ intern, spre a se constata starea sănătății lui; tact. 2. senzație produsă de pipăirea cu mâna a unei țesături pentru a-i constata gradul de finețe. 3. manieră de a apăsa tastele la un instrument cu claviatură (la pian). 4. fel de a aplica culorile în pictură. (< fr.
touché)
tușeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tușéu s. n.,
art. tușéul; pl. tușéuritușeu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUȘÉU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigare a unei cavități naturale.
2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale.
3. (
Impr.) Tușă
1 (IV). — Din
fr. toucher.