tutuì - explicat in DEX

tutui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer).

tutui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
tutuí¹, tutuiésc, vb. IV (reg.) a zăpăci, a deruta.

tutui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
tutuí², tutuiésc, vb. IV (reg.) 1. a suna din bucium. 2. a alunga.

tutui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă

tutuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tutuì V. a zice cuiva tu în vorbire.

tutui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. — Din tu (după fr. tutoyer).