tutungiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care ține o tutungerie sau care vinde țigări, tutun etc. –
Tc. tütüncü.tutungiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care vinde într-o tutungerie. – Din
tc. tütüncü.tutungiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tutungíu s. m.,
art. tutungíul; pl. tutungíi, art. tutungíii (-gi-ii)tutungiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tutungiu m. vânzător de tutun. [Turc. TÜTÜNDJI].
tutungiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care vinde într-o tutungerie. — Din
tc. tütüncü.tutungiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)tutungíŭ m. (turc.
tütüncü). Vînzător de tutun. Fumător:
mare tutungiŭ maĭ eștĭ ! – Fem.
-gĭoaĭcă.