tutunărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUTUNĂRÍT s. n. 1. (Rar) Faptul de a cultiva tutun (
1); îndeletnicire a cultivatorului de tutun.
2. Dare plătită în trecut domniei de către cei care cultivau tutun. –
Tutun +
suf. -ărit.tutunărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tutunărít (rar)
s. n.tutunărit (Dicționaru limbii românești, 1939)tutunărít n., pl.
urĭ (d.
tutun).
Vechĭ. Bir pe pogonu de tutun (cîte 4 leĭ vechĭ).
tutunărit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tutunărit n. od. dare de fiecare pogon de tutun.
tutunărit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUTUNĂRÍT s. n. 1. (Rar) Faptul de a cultiva tutun (
1); îndeletnicire a cultivatorului de tutun.
2. Dare plătită în trecut domniei de către cei care cultivau tutun. —
Tutun +
suf. -
ărit.