tutuire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TUTUÍRE,tutuiri, s. f. Faptul de a (se) tutui; tutuiala, tutuit. – V. tutui.
tutuire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tutuíre s. f., g.-d. art. tutuírii; pl. tutuíri
tutuire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TUTUÍRE,tutuiri, s. f. Faptul de a (se) tutui; tutuială, tutuit. — V. tutui.