țuț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia
cu buzele umflate, sau
a pune cioc „a înșela”.
Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”,
țiglă, țîță, țugu, țurcă. –
Der. țuță (
var. Olt. țoță),
s. f. (stog, claie, morman);
țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui;
refl., a se cățăra, a se cocoța);
țuțui, s. n. (vîrf, pisc),
cf. țugui; țuțul, s. n. (
Arg., penis);
țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în
Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan);
țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular);
țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean);
țuțura, vb. (
Trans., a se lua de ciuf, a se părui);
țuțuroi (
var. țuțur),
s. n. (țurțur; robinet),
cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).