tutea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUTEÁ s. f. sg. (
Înv.) Oxid de zinc. – Din
tc. tutya.tutea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tuteá s. f. – Oxid de zinc, tuție.
Tc. (
per.)
tutya (Șeineanu, II, 370; Lokotsch 2020),
cf. fr. tutie, sp. tocia, ngr. τουτιά.
tutea (Dicționaru limbii românești, 1939)tuteá f., pl.
ele (turc. [d. pers.]
tutiĭa, zinc, calamină; ngr.
tutĭá; fr.
tutie [d. ar.
tutiĭa], oxid de zinc).
Vechĭ. Oxid de zinc (considerat la orientalĭ ca bun p. ochĭ). V.
cádmie.tuteà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tuteà f. oxid de zinc:
arsenicul, cobaltul, tuteaua BĂLC. [Turc. TUTYA, zinc].
tutea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUTEÁ s. f. sg. (
înv.) Oxid de zinc. — Din
tc. tutya.