turbare - explicat in DEX

turbare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă². 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. – V. turba.

turbare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
turbáre s. f., g.-d. art. turbắrii; pl. turbắri

turbare (Dicționaru limbii românești, 1939)
turbáre f. Acțiunea de a turba saŭ starea celuĭ turbat. Buruĭană care turbură [!] mintea, (fără să aĭbă efectele turbăriĭ microbiene), numită maĭ des laur (V. datură). Fig. Mare furie: nu știaĭ tu, măĭ Tătare, ce-ĭ Românu în turbare? (Al.). – Turbarea e o boală virulentă (microbiană) care se dezvoltă spontaneŭ la cîne [!], pisică și alte animale și se transmite omuluĭ pin [!] mușcătură saŭ simplă lingere. Tratată de la început pin metoda luĭ Pasteur (inoculațiunĭ antirabice, care durează 15-20 de zile), se stinge. După ce microbu a pătruns în sînge boala izbucnește cu groaznice semne: melancolie, neliniște, fuga de lume, respirațiune grea, spazmurĭ [!], aĭurare, greutate la înghițire și o mare frică de apă (idrofobie [!]), după care urmează moartea. Numaĭ cît aude țîrîind apa din garafă în pahar, bolnavu se înfioară și nu poate bea, deși setea îl arde. Pînă azĭ, cu toate silințele luĭ Pasteur, Chamberland, Roux și Babeș, microbu turbăriĭ n´a putut fi izolat și decĭ după izbucnire, boala e incurabilă. În 1913 ziarele anunțaŭ izolarea microbuluĭ de un japonez. Pînă la aplicațiunea practică a medicamentuluĭ, e necesar ca îndată după ce te-a mușcat orĭ lins un animal suspect, să alergĭ la medic. De la mușcătură pînă la declararea boaleĭ pot trece 20-60 de zile, ĭar de la declarare pînă la moarte 5-6 zile.

turbare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
turbare f. 1. boală caracterizată prin accese de delir, însoțită de groază pentru lichide și de o pornire violentă de a mușca: turbarea, comunicată prin mușcătura unui câine turbat, se vindecă astăzi prin metoda inoculațiunilor antirabice a lui Pasteur; 2. boală de vite; 3. fig. transport violent de mânie; 4. pasiune excesivă: turbarea jocului; 5. Bot. Tr. laur. [V. turbà].

turbare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TURBÁRE, turbări, s. f. 1. Boală infectocontagioasă comună omului și animalelor, provocată de un virus, caracterizată prin accese nervoase violente, stări de agitație, urmate de paralizie și apoi de moarte; rabie, turbăciune, turbă². 2. Fig. Mânie, furie nestăpânită; înverșunare, turbăciune. ◊ (Pop.) Turbare de cap = zăpăceală, confuzie. ♦ Intensitate; violență. Vântul bate cu turbare. — V. turba.