turba (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURBÁ, turbez, vb. I.
Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare.
2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [
Prez. ind. și: (
pop.)
turb] –
Lat. turbare.turba (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)turbá (turbéz, turbát), vb. –
1. A se îmbolnăvi de rabie. –
2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. –
Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu,
GS, II, 20; REW 8992),
cf. it. turbare, prov.,
cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din
lat. torvus (Pascu,
Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (
ALR, I, 127). –
Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal);
turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu
suf. -
ciune (după Candrea, din
lat. turbātĭōnem);
turbat, adj. (care suferă de rabie; furios,, violent, sălbatic; strașnic);
turbătură, s. f. (
înv., rabie).
turba (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)turbá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
turbeázăturbà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turbà v.
1. a fi atins de turbare;
2. fig. a simți o ciudă mare;
3. fam. a se înfuria peste măsură. [Lat. TURBARE].
turba (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURBÁ, turbez, vb. I.
Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare.
2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [
Prez. ind. și: (
pop.)
turb] —
Lat. turbare.