turavura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÚRA-VÚRA interj. Cuvânt care indică o vorbărie lungă și fară rost, o discuție inutilă. ◊
Expr. (Substantivat)
Ce mai tura-vura? = ce mai atâta vorbă degeaba? – Onomatopee.
turavura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)túra-vúra interj.turavura (Dicționaru limbii românești, 1939)túra-vúra, V.
dura-vura.turavura (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tura-vura adv. încoace și încolo:
tura-vura se făcu învoeala. [Și
dura-vura: onomatopee].
turavura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÚRA-VÚRA interj. Cuvânt care indică o vorbărie lungă și fără rost, o discuție inutilă, ◊
Expr. (Substantivat)
Ce mai tura-vura? = ce mai atâta vorbă degeaba? — Onomatopee.