tumbă - explicat in DEX

tumbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÚMBĂ, tumbe, s. f. (Adesea fig.) Mișcare de rotire totală a corpului, cu capul înainte; rostogolire peste cap. ◊ Loc. adv. De-a tumba = peste cap, de-a rostogolul, de-a dura. ♦ (La pl.) Giumbușlucuri, ghidușii. – Din ngr. tumba.

tumbă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
túmbă (-be), s. f. – Săritură peste cap rotire a corpului în aer. – Mr. tumbă, culutumba, megl. tumbă. Creație expresivă, care ar putea fi anterioară rom. (Pușcariu 1770; REW 8975; Tiktin), cf. it. tombolo, fr. tomber, prov., cat. tombar, ngr. τοῦμπα. Mr., megl. nu trebuie să se confunde cu mr. tumbă „mormînt”, din lat. tumba (REW 8977), cuvînt care s-a pierdut pierdut în rom. Bg. tumba trebuie să provină din rom. (Capidan, Raporturile, 213).

tumbă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
túmbă s. f., g.-d. art. túmbei; pl. túmbe

tumbă (Dicționaru limbii românești, 1939)
túmbă f., pl. e (vgerm. tumb, buf! ngerm. *tumbeln, sich tummeln, taumeln, a face tumbe, de unde și fr. timber, a cădea; it. tombolare, a face tumbe, tómbolo, tumbă; sp. tumbar, a face tumbe; ung. tombolni, a chiui; ngr. túmba; turc. tumb, buf ! tumba, tombala, tumbă. V. tombolă și tămbălăŭ). Rostogolire peste cap (cum fac copiiĭ cînd se joacă, porumbiĭ cînd se´nvîrtesc în zbor și zmeĭele înălțate cînd fac colacĭ). De-a tumba, făcînd tumbe, de-a rostogolu în lungime. Tumba ! dă-l (saŭ: dă-te) de-tumba ! V. huștĭulĭuc, táva.

tumbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tumbă f. Mold. dare peste cap; de-a tumba, rostogolindu'se: se duce de-a tumba peste nouă mări AL. săltând, făcând chiar tumbe cu meșter echilibru AL. [Macedo-rom. tumbă, dare peste cap, colină mică și mormânt = lat. TUMBA, colnic, terasă, mormânt: evoluțiunea sensurilor e obscură în românește ca și în limbile romanice (cf. fr. tomber)].

tumbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÚMBĂ, tumbe, s. f. (Adesea fig.) Mișcare de rotire totală a corpului, cu capul înainte; rostogolire peste cap. ◊ Loc. adv. De-a tumba = peste cap, de-a rostogolul, de-a dura. ♦ (La pl.) Giumbușlucuri, ghidușii. — Din ngr. tumba.