tulei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TULÉI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre.
2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). –
Cf. scr. tulaj, ucr. tulij.tulei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tuléi (-ie), s. n. –
1. Puf, perișor. –
2. Pufuleț de fructe sau de plante. –
3. Cocean, ciocălău, pănușă de porumb. –
Var. Trans. tulea. Mold. tiuleu, tiulei. Sl. tulŭ „cilindru gol” (Cihac, II, 426; Tiktin, Candrea),
cf. torbă și
sb. tulaj „cocean”,
rut. tulij, pol. tulja „fier de lance”. La sensul al doilea ar fi putut interveni o contaminare cu
tc. tüy „puf”,
tüylü „pufos”, mai ales dacă se ține cont de
var. mold. Der. din
gr. τσῦλος „coloană” (Hasdeu,
Col. lui Traian, 1874, 456) sau din
mag. toll (Scriban) trebuie să fie abandonată, ca și
der. din
lat. tubŭla (Pușcariu,
Dacor., V, 423; REW 8968).
Der. tulean (
var. Olt. tujlean),
s. n. (cocean, ciocălău; puf, perișor);
tulău, s. m. (
Trans., bucium foarte lung al ciobanilor, din scoarță de tei sau de salcie, măsoară 2
m. în lungime), probabil din același
sl. tulŭ „tub” (după Miklosich,
Slaw. Elem., 50 și Cihac, II, 427; din
sb.,
cr. tuliti „a scheuna, a urla”; după Conev, 104, din
bg. tulnik);
tulnica, vb. (
Trans., a suna din tulnic);
tulug, s. m. (tuleu de porumb, cocean), în
Trans.tulei (Dicționar de argou al limbii române, 2007)tulei s. pl. (țig.) țigări.
tulei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tuléi (cotor al penelor, fir de păr)
s. n.,
pl. tuléietuleĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)tuléĭ și
tĭuléĭ n., pl.
eĭe (ung.
toll, tuleĭ; cp. cu mbg.
tulŭ, a. î., care poate fi luat de la Romînĭ, ca și pol.
tuleja, vîrf de suliță. V. și
ștulete).
Est. Pană din cele dintîĭ care le cresc păsărilor după puf.
Iron. Prim fir de mustață orĭ de barbă:
nicĭ nu ĭ-aŭ crescut tuleĭele, și combate guvernu la gazetă ! – În Trans.
tuleŭ, pl.
eĭe, strujan, cocean. V.
tujlean și
tulug.tulei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TULÉI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre.
2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). —
Cf. sb. t u l a j,
ucr. t u l i j.