tui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUI, tuiuri, s. n. Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din fostul Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din
tc. tuğ.tui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)túi (-iuri), s. n. – Însemn militar turc; care constă într-un anumit număr de cozi de cal (6 pentru sultan, 3 pentru Marele Vizir, 2 pentru domnii din
Munt. și
Mold.), legate la capătul unei lănci roșii.
Tc. tuy (Șeineanu, III, 124),
cf. ngr. τούγι,
bg.,
sb. tug. –
Der. tuigiu, s. m. (fabricant de tuiuri), din
tc. tuyci, înv.tui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tuí (-iésc, -ít), vb. – A înnebuni, a scoate din minți. Creație expresivă, probabil în loc de
tutui, cf. tut. Nu apare în dicționare; se folosește în
Mold.,
cf. un flăcău zurbagiu în sat tuește pe toți (Ghibănescu). –
Der. tueș (
var. tuiș),
adj. (
Mold., nebun).
tui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TUÍ2, tuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Reg.) A (se) tutui. – Din
tu.tui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TUI3, TÚIE, tui, adj. (
Reg.) Tuieș. – Din
tuieș.tui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TUI1, tuiuri, s. n. (
Înv.) Steag turcesc alcătuit din două sau trei cozi albe de cal, atârnate de o lance cu semiluna în vârf, constituind un semn distinctiv al unor înalți demnitari din fostul imperiu otoman și din țările vasale lui. ♦ Comandant, căpetenie. –
Tc. tuğ.tui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)tuí, tuiesc, vb. tranz. –
1. A lovi (Papahagi 1925).
2. A înnebuni (pe cineva) (DER). Cf. adj. tui „țicnit, nebun” (Bulgăr 2007). – Creație expresivă (DER).
tui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tui (steag turcesc)
s. n.,
pl. túiuritui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUI, tuiuri, s. n. (în Evul Mediu) Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu Semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din Imperiu Otoman și din țările vasale lui. — Din
tc. tuğ.tuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)1) tuĭ n., pl.
urĭ (turc.
tuĭ, tugh).
Vechĭ. Steag făcut din 2-3 coade de cal albe împletite și purtate pe o suliță roșie cu semiluna în vîrf. Acest steag era semnu autoritățiĭ și comandeĭ militare și a înlocuit steagu conferit la început guvernatorilor de provinciĭ. Sultanu avea șase tuĭurĭ, marele vizir treĭ, beglerbeiĭ și domniĭ româneștĭ cîte doŭă (Șăin.).