tufă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÚFĂ, tufe, s. f. 1. Arbust cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ◊
Expr. (
Fam.)
Tufă (de Veneția) = nimic, deloc.
Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar =
a) nimic;
b) om fără bani. ♦
Fig. Păr mult și des; claie.
2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (
Reg.) Bâtă, ciomag. –
Lat. tufa.