tubulatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUBULATÚRĂ, tubulaturi, s. f. Ansamblu de țevi care comunică între ele sau care fac parte dintr-un sistem tehnic. – Din
it. tubulatura.tubulatură (Dicționar de neologisme, 1986)TUBULATÚRĂ s.f. Rețea de țevi care comunică între ele. [Cf. it.
tubulatura].
tubulatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)TUBULATÚRĂ s. f. rețea de țevi care comunică între ele. (< it.
tubulatura)
tubulatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tubulatúră s. f.,
g.-d. art. tubulatúrii; pl. tubulatúritubulatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUBULATÚRĂ, tubulaturi, s. f. Ansamblu de țevi care comunică între ele sau care fac parte dintr-un sistem tehnic. — Din
it. tubulatura.