trăsură - explicat in DEX

trăsură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roți, cu arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ◊ (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. – Tras + suf. -ură.

trăsură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
trăsúră, -uri, -ure, s.f. – Cusătură cu modele românești, pe fond negru (în satele de pe Mara și Cosău). Sens atestat doar în Maram. – Din tras + -ură.

trăsură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trăsúră s. f., g.-d. art. trăsúrii; pl. trăsúri

trăsură (Dicționaru limbii românești, 1939)
trăsúră f., pl. urĭ (d. tras. V. trăsătură). Trăsătură, linie, liniuță. Trăsură [!] de unire, liniuță de unit cuvintele în scris, ca în te-am prins, bot-gros. Vehicul pe arcurĭ, maĭ ales de dus oamenĭ pin [!] orașe. (Trăsurile publice se cheamă și birjĭ): boĭeru a ĭeșit la plimbare cu trăsura (saŭ în trăsură). Pl. Trăsăturĭ, lineamente, liniĭ: trăsurile [!] fețeĭ, a vorbi în trăsurĭ [!] generale. – În Dîmb. tresură. V. răvdan, brișcă, docar.

trăsură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trăsură f. car pe arcuri: trăsură de piață. [V. tras].

trăsură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trăsură f. 1. liniamentele feței: trăsuri fine; 2. Gram. trăsură de unire, liniuță pusă între vorbele unui cuvânt compus sau la finele unui rând. [După fr. trait și tiret].

trăsură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRĂSÚRĂ, trăsuri, s. f. 1. Vehicul cu patru roți, pe arcuri, tras de cai și folosit la transportul persoanelor. ♦ (înv.) Trăsură cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelația Vizitiul. 3. (înv.) Linie a feței; trăsătură (1). 4. (înv.) Linie de hotar între două proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. 5. (Rar; în sintagma) Trăsură de unire = liniuță de unire. — Tras + suf. -ură.