trac - explicat in DEX

trac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRAC¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. – Onomatopee.

trac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRAC² s. n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. – Din fr. trac.

trac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRAC³, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci³ (1) – Din lat. Thracus.

trac (Dicționar de neologisme, 1986)
TRAC s.n. Emoție de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului. [< fr. trac].

trac (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRAC¹ s. n. stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului, a unor examinatori. (< fr. trac)

trac (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRAC², -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia. II. adj. care aparținea tracilor; tracic. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană, vorbită în antichitate, în Dacia și în Pen. Balcanică. (< lat. thracus)

trac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trac¹ interj.

trac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trac² (emoție) s. n.

trac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trac³ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. traci; adj. f., s. f. trácă, pl. tráce

trac (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) *trac n., pl. urĭ (fr. pop. trac). Barb. Frică de a vorbi în public.