trăsni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV.
1. Intranz. impers. și
unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊
Expr. A trăsni (pe cineva)
(ca) din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (
Intranz.)
A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar,
tranz.)
a-l trăsni (pe cineva)
prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită.
2. Tranz. și
intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦
Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera.
3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦
Tranz. și
refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta.
4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. – Din
sl. trĕsnonti.trăsni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRĂSNÍ2 vb. IV
v. trosni.trăsni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trăsní (-nésc, -ít), vb. –
1. A detuna, a produce trăsnete. –
2. A pocni, a exploda. –
3. A lovi, a descărca, a izbi. –
4. A-i trece subit prin minte. –
Mr. triznés, trizniri. Sl. trĕsniti, var. de la
trĕsnąti „a percuta” (Cihac, II, 419; Conev 87),
cf. sb.,
cr.,
slov.
tresnuti „a trăsni”. –
Der. trăsnet, s. n. (descărcare electrică în atmosferă, explozie, bubuitură);
trasnaie (
var. trăsneală),
s. f. (idee ciudată; pandalie;
Arg., furt prin efracție);
trăsnit, adj. (atins de trăsnet; lovit, fulgerat; aiurit, nebun, amețit);
trăsnitor, adj. (fulminant;
s. m.,
Arg., hoț);
paratrăsnet, s. n. (instalație împotriva trăsnetelor;
Arg., tramvai), format după
fr. paratonnere.trăsni (Dicționar de argou al limbii române, 2007)trăsni, trăsnesc I. v. t. 1. a lovi puternic.
2. a surprinde, a ului.
II. v. i. a mirosi foarte tare, a avea un miros foarte pătrunzător.
trăsni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trăsní (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. trăsnéște, imperf. 3
sg. trăsneá; conj. prez. 3
sg. să trăsneáscătrăsni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRĂSNÍ1, trăsnesc, vb. IV.
1. Intranz. impers și
unipers. A se produce trăsnete, a cădea trăsnete. ◊
Expr. A trăsni (pe cineva) (
ca)
din senin = a lovi (pe cineva) în mod neașteptat. (
Intranz.)
A-i trăsni cuiva ceva (prin cap) sau (rar,
tranz.)
a-l trăsni (pe cineva)
prin minte = a-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. ♦
Tranz. A lovi pe cineva trăsnetul; a cădea trăsnetul într-un anumit
loc. 2. Tranz. și
intranz. A izbi, a lovi cu putere. ♦
Intranz. Fig. A-și manifesta mânia zgomotos și cu furie, strigând, vociferând; a tuna și a fulgera.
3. Refl. Fig. A înnebuni, a se țicni. ♦
Tranz. și
refl. A (se) ameți de băutură, a (se) îmbăta.
4. Intranz. (Despre arme de foc) A se declanșa cu zgomot puternic; a pocni, a detuna, a bubui. — Din
sl. trĕsnonti.trăsni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRĂSNÍ2 vb. IV
v. trosni.trăsnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trăsnì v.
1. a fi lovit de trăsnetul norilor:
trăsni-l’ar! 2. fig. a trece cuiva repede prin minte:
nu știu ce i-a trăsnit. [Slav. TKĬESNÕ, a izbi].