trăgăna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRĂGĂNÁ vb. I
v. tărăgăna.trăgăna (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trăgăná (trăgănéz, trăgănát), vb. – A lungi, a amîna, a tergiversa, a lucra încet. –
Der. tărăgăna, t(ă)răgă(n)i, străgăni. Origine incertă. Se consideră
der. din
lat. *
tragῑnāre (Pușcariu 1753; REW 8837; Rosetti, I, 58; Candrea),
cf. it. straschinare, fr. traîner, sp.,
port. trajinar; trecerea lui
gi ›
gă este analoagă cu
mesteacăn, leagăn (Tiktin). În ciuda acestor coincidențe, explicația pare insuficientă; mai degrabă ar fi o
der. internă, de la
trage cu
suf. expresiv -
na, ca în alte cazuri
clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). –
Der. trăgăneală (
var. străgăneală, tărăgăială, trăgănitură),
s. f. (tergiversare, întîrziere);
trăgănitor, adj. (lent, întîrziat, leneș);
trăgănac, s. m. (plantă, Potentilla reptans).
trăgăna (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)trăgăná, vb. intranz. –
1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna” (Calendar 1980: 51).
2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele ptícară” (Calendar 1980: t. 14). – Din trage „a cânta„.
trăgăna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRĂGĂNÁ vb. I
v. tărăgăna.trăgănà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trăgănà v.
1. a trage îndelung (în timp, în spațiu);
2. a face să dureze prea mult, a zăbovi cu amânări:
l’am tot trăgănat cu promisiuni; 3. a merge încet:
procesul s’a trăgănat mult timp; 4. a se târî cu anevoie:
se trăgănează încet pe jos o jalnică grămadă AL. [Derivat din
trage].