trântor - explicat in DEX

trântor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. – Cf. sl. trontŭ.

trântor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
trântor, trântori s. m. 1. (prst., înv.) medic angajat să îngrijească în mod constant personalul unui bordel. 2. membru al unui echipaj al poliției rutiere, dotat cu un radar, care aplică amenzi pentru depășirea vitezei legale.

trântor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trấntor s. m., pl. trấntori

trântor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trântor m. 1. albină mare sau bărbătească care nu lucrează, ci mănâncă numai (Crabro): trântorii n’au ac; 2. fig. leneș. [Slav. TRǑTŬ, bondar].

trântor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRẤNTOR, trântori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui bărbat care nu vrea să lucreze și trăiește din munca altora. — Cf. sl. trontŭ.