trubaci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRUBÁCI, trubaci, s. m. (
Înv.) Trâmbițaș (la vânătoare). – Din
rus. trubaci.trubaci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)trubáci (-i), s. m. – Trîmbițaș.
Rus. trubačĭ (Tiktin; Candrea) sau mai probabil
sb. trubač. Cuvînt rar, folosit doar de Odobescu. –
Cf. trîmbă.trubaci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trubáci (
înv.)
s. m.,
pl. trubácitrubaci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRUBÁCI, trubaci, s. m. (
înv.) Trâmbițaș (la vânătoare). — Din
rus. trubaci.trubacĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)trubácĭ m., pl. tot așa (rus. [și sîrb.]
trubačĭ, d.
trubá, vsl.
tromba, trîmbiță. V.
trîmbă).
Vechĭ. Trîmbițaș:
trubacĭ găitănițĭ (Od. Psevd. 169).