troncatronca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÓNCA-TRÓNCA interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de două obiecte care se lovesc unul de altul în cadență regulată, monotonă. [
Var.:
trónca-tránca interj.] – Onomatopee.
troncatronca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÓNCA-TRÓNCA interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de două obiecte care se lovesc unul de altul în cadență regulată, monotonă. [
Var.:
trónca-tránca interj.] — Onomatopee.