trompă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÓMPĂ, trompe, s. f. 1. Excrescență cărnoasă în formă de tub, care prelungește nasul la elefant, la tapir etc. și care servește la pipăit și la apucat. ♦ Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate (care servește la supt).
2. Canal prin care se elimină ovulele formate în ovar.
3. (În sintagma)
Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe.
4. Aparat folosit pentru ventilarea sau evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o încăpere etc., pentru a realiza un vid.
5. Element de construcție în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan poligonal sau circular. – Din
fr. trompe.