trombon - explicat in DEX

trombon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. – Din fr. trombone.

trombon (Dicționar de neologisme, 1986)
TROMBÓN s.n. Instrument muzical de suflat, din alamă, mult mai mare decât trompeta. [< fr., engl. trombone].

trombon (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TROMBÓN s. n. 1. instrument muzical de suflat, dintr-un tub conic de alamă, în U, care produce sunete de înălțimi diverse prin modificarea lungimii coloanei de aer cu ajutorul unei culise sau al unui sistem de ventile. 2. (fam.; pl.) minciuni; păcăleli. (< fr. tromboane)

trombon (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
trombon, tromboane s. n. minciună, păcăleală

trombon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trombón¹ (muzicant) (rar) s. m., pl. trombóni

trombon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trombón² (instrument, joc de cărți, minciună) s. n., pl. tromboáne

trombon (Dicționaru limbii românești, 1939)
*trombón n., pl. oane (fr. trombone, tromblon, d. it. trombone). Durdă cu țeavă răzbuzată ca o trompetă. Un fel de trompetă care se poate lungi orĭ scurta și care se întrebuințează în fanfară.

trombon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trombon n. trâmbiță mare, compusă din 4 brațe îmbucate unele într’altele, ce se lungesc sau se scurtează după voie spre a produce sunete diferite. ║ m. muzicant care cântă din trombon.

trombon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TROMBÓN, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta. 2. (Fam. și peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; păcăleli, exagerări. — Din fr. trombone.