trișcuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TRIȘCÚȚĂ,trișcuțe, s. f. Diminutiv al lui trișcă. – Trișcă + suf. -uță.
trișcuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) trișcúță s. f., g.-d. art. trișcúței; pl. trișcúțe
trișcuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TRIȘCÚȚĂ,trișcuțe, s. f. Diminutiv al lui trișcă. — Trișcă + suf. -uță.