trinitate - explicat in DEX

trinitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRINITÁTE s. f. (În religia creștină) Treimea divină; Sfânta Treime. ♦ Grup de trei persoane, de trei lucruri etc. care formează o unitate. – Din fr. trinité, lat. trinitas, -atis.

trinitate (Dicționar de neologisme, 1986)
TRINITÁTE s.f. 1. (În religia creștină) Sfânta Treime. 2. Grup de trei persoane, de trei lucruri etc. [Cf. lat. trinitas, fr. trinité].

trinitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRINITÁTE s. f. 1. Sfânta Treime. 2. grup de trei divinități, trei persoane sau lucruri care formează o unitate. (< fr. trinité, lat. trinitas)

trinitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trinitáte (grup de trei) s. f., g.-d. art. trinitắții

trinitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*trinitáte f. (lat. trínitas, -átis, d. trinus, triplu). Treime, asociațiune de treĭ: Sfînta Trinitate.

trinitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trinitate f. un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul și sfântul Duh.

trinitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Trinitate (Insula) f. cea mai mare din micile Antile engleze: 380.000 loc.

trinitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRINITÁTE s. f. (în religia creștină) Treimea divină; Sfânta Treime. ♦ Grup de trei persoane, de trei lucruri etc. care formează o unitate. — Din fr. trinité, lat. trinitas, -atis.