tricoŭ - explicat in DEX

tricou (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou. [Var.: tricó s. n.] – Din fr. tricot.

tricou (Dicționar de neologisme, 1986)
TRICÓU s.n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot, care acoperă partea de sus a corpului, purtându-se pe piele. [Var. trico s.n. / < fr. tricot].

tricou (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRICÓU s. n. cămașă, bluză tricotată, purtată mai ales de sportivi. (< fr. tricot)

tricou (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tricóu (-uri), s. n. – 1. Tricot, împletitură din ochiuri. – 2. Jerseu, pulover, gen de împletitură. – Mr. trico. Fr. tricot; pentru teminație, cf. cadou, carou. – Der. tricota, vb. (a împleti), din fr. tricoter; tricotaj, s. n. (împletitură), din fr. tricotaje.

tricou (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri

tricoŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tricóŭ n., pl. urĭ (fr. tricot). Barb. Împletitură (de ață, cum e cĭorapu).

tricou (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tricou n. țesătură în formă de ochiuri (= fr. tricot).

tricou (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou (mai ales la sportivi). [Var.: tricó s. n.] — Din fr. tricot.