triclorură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRICLORÚRĂ, tricloruri, s. f. Clorură cu trei valențe. – Din
fr. trichlorure.triclorură (Dicționar de neologisme, 1986)TRICLORÚRĂ s.f. Clorură cu trei valențe. [< fr.
trichlorure].
triclorură (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRICLORÚRĂ s. f. compus chimic care conține trei atomi de clor în moleculă. (< fr.
trichlorure)
triclorură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!triclorúră (tri-clo-) s. f.,
g.-d. art. triclorúrii; pl. triclorúritriclorură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRICLORÚRĂ, tricloruri, s. f. Clorură cu trei valențe. — Din
fr. trichlorure.