transcripție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRANSCRÍPȚIE, transcripții, s. f. Faptul de a transcrie. ♦ (
Concr.) Copie. ♦ Formalitate, prescrisă de lege, care constă în copierea unui act juridic într-un registru public special. [
Var.: (
înv.)
transcripțiúne s. f.] – Din
fr. transcription.transcripție (Dicționar de neologisme, 1986)TRANSCRÍPȚIE s.f. 1. Copie.
2. Formalitate prescrisă de lege, constând în copierea unui act juridic într-un registru public special. [Gen.
-iei, var.
transcripțiune s.f. / cf. fr.
transcription, lat.
transcriptio].
transcripție (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRANSCRÍPȚIE s. f. 1. transcriere, copie. 2. (muz.) aranjament (1). 3. transcriere (2). (< fr.
transcription)
transcripție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)transcrípție (faptul de a transcrie, transpunere)
(-ți-e) s. f.,
art. transcrípția (-ți-a), g.-d. transcrípții, art. transcrípției; pl. transcrípții, art. transcrípțiile (-ți-i-)transcripție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRANSCRÍPȚIE, transcripții, s. f. 1. Faptul de
a transcrie. ♦ (
Concr.) Copie.
2. (în forma transcripțiune) Formalitate, prescrisă de lege, care constă în copierea unui act juridic într-un registru public special. [
Var.: (
înv.)
transcripțiúne s. f.] — Din
fr. transcription.